În ziua de 4 decembrie 2017, studenţii din anul I şi anul al II-lea ai Masterului „Misiune şi slujire pastorală” din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” - Iaşi au avut bucuria de a participa la un atelier de formare susţinut de Răzvan Bucuroiu, prieten al Bisericii, veteran al presei creştine, director la TVR 2 şi director editorial al revistei „Lumea credinţei”.
Invitatul le-a vorbit masteranzilor despre arta comunicării, tema atelierului fiind „Viţelul de aur al comunicării. Tehnici, piedici şi ispite în arta comunicării”. Întâlnirea a debutat cu explicarea termenului „comunicare”, ce provine din latinescul „comunis” şi înseamnă „a fi în legătură”, „a transmite”, după care s-a subliniat faptul că prima dată verbul „a scrie” apare în Ieşire capitolul 24, versetul 4. În continuare, Răzvan Bucuroiu a accentuat faptul că preotul trebuie să fie un profesionist în tot ceea ce face, dar mai ales în arta comunicării şi să se şlefuiască precum un diamant, fiindcă preotul este un „comunicator al Învierii”.
„În ceea ce mă priveşte, a fost o întâlnire foarte plăcută, nu spun cuvântul experienţă căci în general evit acest cuvânt; a fost o întâlnire. Participanţii s-au întâlnit şi au vorbit, au comunicat, eu de la nivelul meu profesional, iar masteranzii de la nivelul vieţii şi întrebărilor lor reale. Eu cred că într-o oarecare măsură am răspuns, atât cât m-am priceput acestor întrebări şi cred că cei care au participat la această prezentare a câtorva tehnici de comunicare au plecat folosiţi. Ideea este să nu greşim în clipa în care comunicăm, ideea este să ştim atunci când comunicăm ca preoţi, când comunicăm cumva şi în numele Bisericii şi a întregii comunităţi creştine. Asta trebuie să ne responsabilizeze şi să ne facă să fim foarte atenţi. Vom vedea dacă tot ceea ce am vorbit va genera cumva o atitudine şi un comportament sau măcar nişte întrebări pe viitor, pentru că orice asemenea prezentare trebuie să nască în cei care au ascultat-o întrebări. Dacă se nasc întrebări, înseamnă că măcar am atins un scop; eu aşa cred”, ne-a declarat Răzvan Bucuroiu.
Preotul este un comunicator al Învierii
„Domnul Răzvan Bucuroiu ne-a introdus într-o lume a comunicării perfecte, a statisticilor, în lumea fascinantă a presei. Prima parte a atelierului a fost înţesată cu informaţii bine sintetizate despre ce înseamnă comunicare la toate nivelurile: prin viu grai, internet, media, dar şi faptul că omul este un dialog fără a vorbi în mod obligatoriu. A doua parte a atelierului a fost o aşezare a informaţiilor într-un dialog bine moderat. Punctul forte al atelierului a fost interacţiunea dintre noi aproape „provocată” de domnul Răzvan prin idei valoroase, materiale video, dar şi prin lansarea întrebării „Voi cum aţi face în acest caz?”. Fără îndoială, fiecare dintre noi a rămas cu ceva din această întâlnire cu un maestru al cuvântului, dar mai cu seamă cu ideea că preotul este comunicator al Învierii prin tot ceea ce este, fiindcă el ghidează spre un drum apostolic” - Paul Dolhascanu, anul I, Master.
„Cursul domnului Răzvan Bucuroiu a fost unul deosebit. Ne-a oferit informaţii pe care un preot profesor sau teolog poate nu ar avea de unde să le cunoască. Mă bucur că a avut bunăvoinţa să ne împărăşească din experienţa sa şi sperăm să mai avem ocazia să îl mai întâlnim” - Vlăduţ Bîrlădeanu - anul II, Master. (Paul Hodan)