Marți, 19 septembrie, persoanele private de libertate din Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iași au primit vizita Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, alături de părintele Răzvan Puiu Aonofriesei, inspector eparhial în cadrul Biroului pentru asistență religioasă în unități bugetare, părintele protopop Florin Călugăru, de la Protopopiatul Iași 1 și pr. capelan Pavel Antoce au vizitat Penitenciarul de maximă siguranță din Iași. Părintele Episcop-vicar a citit în capela „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” penitenciarului mai multe rugăciuni de dezlegare.
Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură personalului din cadrul administraţiei penitenciarului şi persoanelor private temporar de libertate prezente:
Mi-am dorit să avem de mai demult întâlnirea aceasta. Este un loc în care ajungem mai greu, dar este totodată un loc în care este mai multă nevoie de cuvântul lui Dumnezeu. Evanghelia înseamnă vestea cea bună pe care Hristos ne-a dat-o. Vestea cea bună că fiecare dintre noi avem un rost, indiferent de ce ne pune viața înainte. Ceea ce putem dobândi în viața aceasta este pacea lui Dumnezeu cu care suntem fericiți în orice împrejurare a vieții noastre. Orice agonisită pe care o avem, bună sau rea, poate alegerea noastră, poate conjunctura, poate lumea în care trăim, poate îndemnuri diferite nu ne pot deturna de la lucrul acesta, că până în ultimul moment, Dumnezeu are un rost cu noi. Nu întâmplător în ceasul morții doi tâlhari erau de-a dreapta și de-a stânga Mântuitorului. Unul dintre ei pune în inima lui gândul cel bun și îl inspiră Dumnezeu și îl recunoaște pe Hristos ca fiind cel așteptat de cei care aveau și pregătire teologică la acea vreme și înțelegere. Iar când cel din stânga hulește „dacă este o dreptate pe pământ, dacă tu ești Fiul lui Dumnezeu, hai să scăpăm toți de năpasta asta”, iar celălalt a zis „Nu te temi tu? Nu ai frică de Dumnezeu? Că Acesta pe nedrept pătimește, când noi pentru păcatele noastre”. Pentru această asumare și pentru acest adevăr pe care l-a primit în inima lui, Dumnezeu îl inspiră și spune „pomenește-mă Doamne când Vei veni întru Împărăția Ta”, l-a cunoscut pe Hristos ca Dumnezeu.
În continuare, Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul i-a binecuvântat pe cei prezenți aici, oferindu-le în dar iconițe și cărți cu conținut religios.
Totodată, Preasfinția Sa a vizitat și Școala Profesională nr. 41 care se află în incita penitenciarului din Iași. Aici, persoanele private de libertate care doresc pot continua cursurile școlare.