În cursul zilei de sâmbătă, 17 octombrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a vizitat trei parohii din protopopiatele Hârlău și Pașcani, unde a săvârșit slujbe de binecuvântare ale noilor lucrări și a ținut cuvinte de învățătură.
Primul popas al Mitropolitului Moldovei și Bucovinei a fost la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”- Văleni, comuna Belcești, județul Iași, Protopopiatul Hârlău, unde a sfințit noua clopotniță a locașului de cult. La final, preotul paroh Sebastian Zaharia, care a fost hirotesit cu această ocazie întru iconom stavrofor, împreună cu enoriașii, au ascultat cuvântul de învățătură al ierarhului, care a vorbit despre menirea clopotniței bisericii: „Mă bucur împreună cu dumneavoastră că, puțin câte puțin, acest loc primește un contur binecuvântat. Biserica zidită, biserica pictată în curând, iar acum binecuvântarea clopotniței. Ce înseamnă o clopotniță? Înseamnă locul în care clopotul ne amintește că avem un suflet, că se cuvine să ne gândim și la cer, că ne așteaptă o veșnicie și că este bine să avem trezvie, adică să fim cu luare aminte. Clopotul, când sună, este precum glasul preotului din fața sfântului altare, care zice: «Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!» sau «Veniți la Mine, zice Domnul, toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi». Privind la clopotniță, la turlele bisericii, ești sensibilizat, de fapt, să privești în sus. Aceasta este chemarea Bisericii, anume să nu fim doborâți, să nu ne lăsăm prea mult apăsați de povara grijilor vieții. Se cuvine să avem puterea să privim la înălțimea cerului”.
O altă comunitate parohială vizitată sâmbăta trecută de de IPS Părinte Mitropolit Teofan a fost cea din Humosu, comuna Sirițel, județul Iași, Protopopiatul Pașcani, comunitate păstorită de preotul paroh Ionuț Ailincăi. Aici, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a sfințit noua casă socială și noua casă parohială a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”.
Ultima vizită a Părintelui Mitropolit Teofan a fost la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Todirești 1, comuna Todirești județul Iași, Protopopiatul Pașcani, unde preot paroh este părintele Ciprian Mânicaru. Noua casă parohială a comunității de aici a fost sfințită de ierarh, după care cei prezenți au ascultat cuvântul de învățătură.
În toate cele trei parohii, preoții parohi și binefăcătorii au primit distincții și diplome de vrednicie.