Această zi care cuprinde două mari sărbători, Praznicul Preasfintei Treimi și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, a fost cinstită la Piatra Neamț prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În ciuda vremii ploioase, credincioșii pietreni s-au rugat sfinților ocrotitori ai orașului și au participat la slujbele oficiate în cinstea hramului Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc” din municipiu.
Pentru orașul aflat la poalele muntelui Pietricica, ziua de 24 iunie reprezintă în fiecare an un prilej de mare sărbătoare, numeroși credincioși participând la ziua orașului. De sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, hramul Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc”, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan pe un podium special amenajat pe esplanada Turnului lui Ștefan cel Mare.
„Între noi sunt oameni purtători de Duhul Sfânt”, a transmis chiriarhul în cuvântul său de învățătură:
Ziua de astăzi, închinată Sfântului Ioan Botezătorul este tocmai această chemare, să înțelegem răspunsul dat de Sfântul Serafim de Sarov, întrebat fiind ce este viața creștină. El a spus „viața creștină este dobândirea Sfântului Duh”. Este și viață de post, de rugăciune, de spovedanie, de familie, de naștere de prunci, de milostenie, dar împreună cu acestea și dincolo de acestea, viața creștină este dobândirea Duhului Sfânt. Și amintea de realitatea vie că sunt în popor oameni, bărbați și femei, în sihăstriile mănăstirilor dar și în viața de familie, oameni în care ritmează Duhul Sfânt, în care se poate spune, precum Sfântul Apostol Pavel, că Duhul Sfânt locuiește în ei și se roagă lui Dumnezeu Tatăl pentru ei și în ei, cu suspine negrăite.
După săvârșirea sfintei slujbe, credincioșii prezenți au fost binecuvântați de Părintele Mitropolit.
Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”, ctitorită de Măria Sa, Ștefan
Numele Sfântului şi Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare leagă istoria municipiului Piatra Neamţ de Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”, locaşul de cult fiind conservat într-o stare foarte bună. Acest edificiu apare distins, simplu, măreţ, o podoabă arhitectonică a secolului al XV-lea. Alături de cele de la Borzeşti şi Războieni, acest locaş se distinge prin structurarea interioară aparte, prin forma şi stilul numit moldovenesc sau ştefanian. Ansamblul Bisericii „Sfântul Ioan”, precum şi Turnul clopotniţă, există de mai bine de 500 de ani.
„Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan”
Împlinindu-se vremea, Sfânta Elisabeta a născut un fiu la bătrânețe, deși era stearpă, precum de demult Sara a născut pe Isaac. În ziua a opta au venit preoții și prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur, și toți voiau să-i pună numele tatălui său. Iar Zaharia, mut fiind, cerând o tăbliță, a scris: „Ioan să fie numele lui!”. Și îndată limba i s-a dezlegat. Atunci toți s-au mirat de acele minuni: cum a născut cea îmbătrânită, cum maica și tatăl cel mut s-au unit la un nume și cum, după scrierea numelui, mutul îndată a grăit. Nașterea Sfântului Ioan a fost înaintemergătoare nașterii Fiului lui Dumnezeu. Soarele cel neapus, Hristos Mântuitorul nostru, vrând să răsară lumii, se cădea mai întâi să trimită un Luceafăr, adică pe Sfântul Ioan, care să meargă înainte ca un vestitor al Domnului. Sărbătoarea de astăzi poartă și denumirea de Sânziene sau Drăgaică.