(Timelapse) Împodobirea baldachinului Sfintei Cuvioase Parascheva 2019
Împodobirea baldachinului Sfintei Cuvioase Parascheva 2019
Împodobirea baldachinului Sfintei Cuvioase Parascheva 2019
Marea sărbătoare a Moldovei a început în această dimineață, vineri, 11 octombrie 2019 – racla Sfintei Parascheva a fost scoasă spre închinare credincioșilor. Sute de oameni din întreaga țară dimpreună cu soborul de clerici ai Catedralei Mitropolitane din Iași, condus de Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, au înălțat cântări și rugăciuni, participând la procesiunea scoaterii Sfintei Cuvioase. Părinții Catedralei Mitropolitane au purtat pe umeri racla Sfintei și au așezat sfintele moaște spre închinare pelerinilor care așteaptau la rând. Mii de credincioși sunt așteptați în această perioadă în cetatea Iașilor, să se închine Sfintei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei.
La primele ore ale dimineții, vineri, 11 octombrie 2019, sute de credincioși dimpreună cu soborul de slujitori ai Catedralei Mitropolitane ieșene, avându-l în frunte pe Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, au înălțat rugăciuni și au participat la procesiunea cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, așezând racla sfintei spre închinare pelerinilor veniți din întreaga țară.
Ar fi putut intra în față la închinare, așa cum procedează și alți părinți cu pruncuții lor. Crede, însă, că jertfa ei de câteva ore e necesară – măcar atât poate face pentru toată dragostea și pentru toată bucuria pe care le trăiește.
Împodobirea baldachinului Sfintei Cuvioase Parascheva, 2019
Miercuri seara, 9 octombrie 2019, în Sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan din Iași, a avut loc lansarea cărții „Iisus Hristos, Iubirea trădată.”, vol. I „Dumnezeu trădat”, scrisă de părintele George Remete, profesor în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Întâlnirea a fost moderată de părintele prof. Ion Vicovan iar recenzia cărții a fost făcută de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

Zi de mare sărbătoare pentru corpul profesoral al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Cadrele didactice universitare au celebrat miercuri, 9 octombrie 2019, aniversarea părintelui profesor Petre Semen, specialist în studiul Vechiului Testament. La evenimentul festiv a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, iar la final, părintele profesor a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cea mai mare distincție a Patriarhiei Române – „Crucea Patriarhală” pentru clerici.
Luni, 7 octombrie 2019, la Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iași a avut loc prima întâlnire din acest an universitar a Colegiului Sfântului Nicolae denumită "Formal".
Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan către pelerini, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – 2019
„14 octombrie, anul mântuirii 2019 – întâlnirea noastră cu Sfinții Spiridon și Parascheva. Ei duc inima noastră spre cer cu bucuriile și întristările acestei inimi. Pentru rugăciunile sfinților și a celor de pe pământ, care au viață de sfințenie, Dumnezeu mai ține lumea.” - IPS Teofan
Prima ediție a Concursului de cunoaștere a Noului Testament, organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret în parteneriat cu cele 13 protopopiate din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, se desfășoară în perioada 28 septembrie – 13 noiembrie 2019. Finala competiției se va desfășura la Iași, în ziua de 13 noiembrie, de Ziua Bibliei în Biserica Ortodoxă Română. La eveniment sunt așteptați să participe peste 300 de tineri cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani.
Luni seara, 7 octombrie 2019, la sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iași, a avut loc o nouă întâlnire a studenților Colegiului „Sfântul Nicolae”. Evenimentul, fiind denumit „Formal”, a marcat deschiderea anului universitar 2019-2020.
În Duminica a XIX -a după Rusalii, enoriașii Parohiei Ciornohal - „Sfinții Împărați Constantin și Elena” - au participat la sfințirea troiței din centrul satului.
Duminică seara, 6 octombrie 2019, la Centrul de evenimente „Agora”, a avut loc Concertul de închidere a Festivalului de Muzică Bizantină, ediția a III-a. Sute de persoane au audiat și au aplaudat trei coruri invitate să aducă prin cântarea psaltică, o părticică din duhul bizantin al muzicii sacre. La final, trei dirijori de cor au primit distincții din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în semn de recunoștință pentru întreaga contribuție adusă în spațiul artei psaltice.

În Duminica a XX-a după Rusalii, 6 octombrie 2019, credincioșii din municipiul Iași au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii paraclisului Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”. Slujba târnosirii și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. La final s-au acordat distincții de mulțumire iar cei prezenți au primit binecuvântarea ierarhului.
Cea de-a patra seară a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași din acest an a adunat ieri, 5 octombrie 2019, la Biblioteca Centrală Universitară din capitala Moldovei, sute de ieșeni iubitori de muzică sacră și folclorică. Corul Catedralei Patriarhale „Sfânta Treime” din Tbilisi – Georgia a concertat în fața unui numeros public prezent la primul concert de tradiție gruzină marca IBMF. Duminică, 6 octombrie 2019, în ultima zi de festival, două coruri psaltice de renume au oferit răspunsurile la strană la Catedrala Mitropolitană din Iași. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Sfânta Liturghie la finalul celei de-a treia ediții a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași
În Duminica a XX-a după Rusalii, 6 octombrie 2019, credincioșii din municipiul Iași au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii paraclisului Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”. Slujba târnosirii și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. La final s-au acordat distincții de mulțumire iar cei prezenți au primit binecuvântarea ierarhului.
Maica Domnului – ocrotitoarea psalților, a fost cinstită în rugăciune și cântare în cadrul sfintelor slujbe oficiate vineri seara, 4 octombrie 2019, la Biserica „Sfântul Sava” din municipiul Iași. Zeci de persoane s-au rugat la ceas de noapte și au adus mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru toată binefacerea. Vecernia, Utrenia și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. În prima parte a zilei de sâmbătă, 5 octombrie a.c., cursanții atelierelor de lucru au participat la workshopul „Lecții de tehnică vocală în cântarea neo-bizantină”, organizat la Palatul Culturii din capitala Moldovei.