Arhiepiscopia Iasilor

20 Octombrie 2020

Mesaj de condoleanțe, la trecerea la cele veșnice a doamnei Carmen Livia Tudor

Cadrele didactice şi ostenitorii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi sunt alături de distinsul lor coleg Vasile Tudor, la greaua încercare pricinuită de mutarea la cele veşnice a soției sale, Carmen Livia.
 

Citește mai mult
18 Octombrie 2020

Biserica din Galu, ridicată de doi preoți, a fost târnosită de Părintele Arhiepiscop Calinic

Zi de importanță istorică pentru credincioșii din localitatea Galu, județul Neamț, unde în Duminica a XX-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a târnosit noua biserică parohială. Tot astăzi, ierarhul a oficiat două hirotonii pentru Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Noul sfânt lăcaș, construit din piatră și cărămidă, poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Citește mai mult
17 Octombrie 2020

(Video) Părintele Constantin Muha a fost înmormântat

Părintele profesor Constantin Muha, trecut de curând la cele veșnice, a fost înmormântat astăzi, 17 octombrie 2020, la Parohia „Sfânta Vineri” din municipiul Dorohoi. Zeci de oameni din întreg orașul au luat parte la slujba oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Vă invităm să citiți următorul articol: Părintele Constantin Muha, slujitorul devotat al Bisericii, a fost înmormântat

Citește mai mult
16 Octombrie 2020

Tablete pentru copiii din Cilibiu și Budești

În Duminica a XXI-a după Rusalii, 11 octombrie 2020, credincioşii din Parohiile „Sfânta Treime” Cilibiu și „Sfânta Parascheva” Budești, județul Iași, au fost părtaşi la un eveniment deosebit: după Sfânta Liturghie, preoții parohi Andrei Carcea și Mihail Afloarea au împărţit 56 de tablete copiilor din cele două localități.

Citește mai mult
16 Octombrie 2020

Un exercițiu de iubire față de aproapele aflat în lipsuri

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români Iași lansează anunțul pentru construcția celei de a treia case, în cadrul campaniei caritabile „Împreună ridicăm o casă”.

Citește mai mult
15 Octombrie 2020

Noul pangar din curtea Catedralei mitropolitane din Iași, sfințit de IPS Mitropolit Teofan

În cursul zilei de astăzi, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, alături de un sobor restrâns de preoți și diaconi, a oficiat slujba de sfințire a noului pangar din curtea Catedralei mitropolitane.

Citește mai mult
15 Octombrie 2020

Părintele Constantin Muha s-a mutat la Domnul

Părintele Constantin Muha, fost director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, s-a mutat la Domnul în dimineața zilei de 15 octombrie 2020.

Citește mai mult
15 Octombrie 2020

Cuvântul IPS Mitropolit Teofan la sfârșitul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva

Și anul acesta, deși în condiții speciale, Sfânta ne-a ajutat să fim prezenți: unii în duh și adevăr - cei care nu au putut veni, alții în mod fizic - locuitorii din Iași sau cei care au putut, pentru scurt timp, să se apropie de racla cu sfintele ei moaște.

Citește mai mult
15 Octombrie 2020

(Video) Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a reîntors în Catedrala Mitropolitană

În noaptea zilei de 14 octombrie 2020, în jurul orei 22.00, racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost dusă în procesiune și așezată înapoi în Catedrala Mitropolitană din Iași, încheindu-se astfel hramul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.

Citește mai mult
14 Octombrie 2020

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a reîntors în Catedrala Mitropolitană

În această noapte, 14 octombrie 2020, în jurul orei 22.00, racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost dusă în procesiune și așezată înapoi în Catedrala Mitropolitană din Iași, încheindu-se astfel hramul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.

Citește mai mult

Pagini