În această perioadă, Muzeul Mitropolitan găzduiește expoziția tematică „Sfânta Cuvioasă Parascheva mult folositoare în icoane, borderii și cărți rare”, în colaborare cu Biblioteca „Dumitru Stăniloae”, Muzeul Eparhial Huși, Muzeul Mănăstirii Secu și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Pentru a veni în întâmpinarea pelerinilor care ajung la Catedrală, reprezentanții Ansamblului Mitropolitan au anunțat că au modificat orarul de vizitare. Muzeul Mitropolitan Iași este deschis în intervalul 9.00-19.30, iar în ziua de duminică 13 octombrie și luni 14 octombrie în intervalul 12.00-20.00.
În cadrul expoziției pot fi văzute mai multe icoane realizate în diferite tehnici (pictură, mozaic și broderie), cărți și manuscrise cu paraclisul, acatistul și slujba Sfintei Parascheva. Într-una dintre vitrine expunem și veșmântul ce a acoperit moaștele Sfintei cu ocazia sărbătorii din anul 2020. De asemenea, expunem pentru prima dată o copie după cheia bisericii din Cetatea Kalemegdan din Serbia, în care peste 100 de ani au fost așezate moaștele Sfintei.
Cu această ocazie, programul Muzeului Mitropolitan Iași a fost modificat, astfel încât cât mai mulți pelerini să poată vizita și expoziția de bază, precum și expozițiile:
- „Rugați-vă cu glas tare cu pensula în mână în urma psalmilor lui David” de Horia Țigănuș
- „Sfinte Sărbători la Iași” organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, specializarea Artă sacră.