Astăzi, 11 octombrie, în ziua pomenirii Sfântului Ierah Teofan Mărturisitorul, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, își cinstește ocrotitorul spiritual.
IPS Teofan s-a născut pe 19 octombrie 1959 în localitatea Corbi, judeţul Argeş. A urmat școala generală în comuna natală și a continuat studiile la Seminarul Teologic din Craiova, apoi la Institutul Teologic de Grad Universitar din București. Între 1986-1990, a studiat la Institutul Teologic „Saint Serge“ din Paris, obținând titlul de doctor în Teologie.
În anul 1984 a devenit monah la Schitul Crasna (Prahova), iar în 1985 a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah. Între anii 1987 și 1990 a fost duhovnicul Mănăstirii „Acoperamântul Maicii Domnului“ din Bussy-en-Othe, Franța, iar în 1990 s-a întors în țară, fiindu-i încredințată funcția de secretar al Cabinetului Patriarhal până în data de 15 septembrie 1991, când a fost ales episcop-vicar patriarhal.
Între anii 1991-2000 a îndeplinit, pentru anumite intervale de timp, următoarele slujiri:
- responsabil cu Relaţiile Externe Bisericeşti, coordonând, în numele Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, legăturile Patriarhiei Române cu alte Biserici şi organisme ecumenice internaţionale; responsabil de legătura Patriarhiei Române cu comunităţile româneşti din jurul graniţelor şi din diaspora; secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (din 1994); responsabil cu probleme de învăţământ teologic universitar şi preuniversitar, de predare a religiei în şcoală şi cu schimbul de burse cu străinătatea;
- coordonator al Sectorului Patriarhal „Biserica şi Societatea”, cu cele patru birouri subordonate: Biroul de Presă şi Comunicaţii, Biroul de Asistenţă Socială, Biroul de asistenţă religioasă în unităţile bugetare şi Biroul de misiune, cultură şi tineret; responsabil cu Editura şi Tipografia Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (până în 1994); reprezentant al Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist pentru coordonarea activităţii Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti (1997-2000);
- coordonator al Biroului de Pelerinaj al Patriarhiei Române (1999-2000); delegat pentru diferite activităţi misionare în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor: slujbe arhiereşti, sfinţiri şi resfinţiri de biserici, coordonarea de întruniri preoţeşti la protopopiate etc; membru în Comitetul Central al Conferinţei Bisericilor Europene din Geneva (1992-1997); coordonator al Sectorului pentru opera de caritate „Diaconia” al Patriarhiei Române; preşedinte al Asociaţiei „Diaconia”; preşedinte al Aşezământului bisericesc medico-farmaceutic „Vasiliada”.
A ocupat această funcție până în anul 2000, când a fost ales Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei. La 4 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan al Olteniei în demnitatea de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. În data de 8 iunie 2008 a fost întronizat Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Vezi CV-ul complet pe site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, mmb.ro: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan - date biografice
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască IPS Părinte Mitropolit Teofan păstorire rodnică și îndelungată în lucrarea necontenită a propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu.
Întru mulţi ani cu sănătate şi pază de la Domnul, Înaltpreasfinţia Voastră!