stiri

30 Decembrie 2017

PS Damaschin Dorneanul, la Mănăstirea Putna: „Dacă Biserica nu va fi mărturisitoare până la sfârșit, înseamnă că aproape este sfârșitul”

Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan a fost sărbătorit miercuri la Mănăstirea Putna prin Liturghie arhierească. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Slujba Sfintei Liturghii a fost urmată de un concert de colinde ce s-a desfăşurat în curtea aşezării monahale şi care a fost susţinut de mai multe coruri din zona Bucovinei.

Citește mai mult
30 Decembrie 2017

„Arată că-ţi pasă!”, la a XII-a ediţie

Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi (ASFI) organizează, în perioada 4 decembrie 2017 - 28 februarie 2018, cea de-a XII-a ediţie a proiectului caritabil „Arată că-ţi pasă!”, cel mai longeviv proiect în desfăşurare al organizaţiei.

Citește mai mult
30 Decembrie 2017

Slujbă misionară în cinstea Maicii Domnului în Parohia Holm

În a doua zi de Crăciun, cu prilejul sărbătoririi Soborului Maicii Domnului, a Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana şi a Sfinţitului Mucenic Eftimie Mărturisitorul, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” - Holm au fost încununate lucrările săvârşite în decursul anului 2017 prin sfinţirea icoanei Maicii Domnului cu Pruncul Iisus.

Citește mai mult
28 Decembrie 2017

Liturghie arhierească în cinstea Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, la Mănăstirea Putna (GALERIE FOTO)

Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan a fost sărbătorit ieri la Mănăstirea Putna prin Liturghie arhierească. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți și diaconi. Slujba Sfintei Liturghii a fost succedată de un concert de colinde ce s-a desfășurat în curtea așezării monahale și care a fost susținut de mai multe coruri din zona Bucovinei.

Citește mai mult
28 Decembrie 2017

IPS Mitropolit Teofan: „Peştera Betleemului se defineşte prin simplitate, prin bunătate, prin onestitate, prin rugăciune”

Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost prilej de mare bucurie şi în capitala Moldovei. La Iaşi, pe data de 25 decembrie 2017, sute de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană din municipiu de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Citește mai mult
26 Decembrie 2017

(Video) IPS Teofan - Cuvânt pastoral la sărbătoarea Nașterii Domnului

Mesajul Înaltpreasfințitului părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru sărbătoarea Nașterii Domnului

Citește mai mult
25 Decembrie 2017

Liturghie săvârșită de IPS Mitropolit Teofan la Mănăstirea Hlincea

În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ a Mănăstirii Hlincea, comuna Ciurea, judeţul Iaşi. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a adresat și un cuvânt de învățătură obștii monahale și credincioșilor prezenți.

Citește mai mult
25 Decembrie 2017

„O libertate fără limită este uciderea libertății și transformarea ei în haos”

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat vineri, 22 decembrie 2017, o slujbă de pomenire pentru eroii căzuți la Revoluția din 1989. Manifestarea comemorativă a cuprins și o defilare, precum și depunerea de coroane din partea instituțiilor ieșene și a organizațiilor de foști revoluționari.

Citește mai mult
24 Decembrie 2017

(Audio) Hristos a venit în lume pentru a ne dărui viață veșnică

Predică la Duminica dinaintea Nașterii Domnului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului - Protosinghel Andrei Vinca, Catedrala Mitropolitană din Iași

Citește mai mult
24 Decembrie 2017

IPS Mitropolit Teofan: „Se încheie anul dedicat mărturisitorilor de altă dată, începe anul mărturisitorilor de acum!”

Sala „Justin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan Iaşi a găzduit, în seara zilei de 19 decembrie, tradiţionala serbare de Crăciun organizată de studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

Citește mai mult

Pagini