Emoţii deosebite la revederea Promoţiei 2008, la Seminarul Teologic Dorohoi
Luni, 9 iulie 2018, la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi a avut loc revederea absolvenţilor Promoţiei 2008.
Luni, 9 iulie 2018, la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi a avut loc revederea absolvenţilor Promoţiei 2008.
Miercuri, 11 iulie 2018, a avut loc la Galeriile de Artă „Nicolae Tonitza” - Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala Iaşi, vernisajul Expoziţiei de Artă Sacră „Iluminări din Nevăzut”, urmată de un workshop de activităţi iconografice, lucrări libere şi restaurări. Evenimentul a fost organizat de cadrele didactice şi studenţii de la specializarea Artă Sacră a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.
Am avut privilegiul de a cunoaşte delegaţia rusă venită zilele acestea din Siberia, din oraşul Kemerovo, pentru a realiza un film documentar despre viaţa şi locurile creştin-ortodoxe din România.
Este Sfântul Iosif un model pentru omul zilelor noastre? Care este drumul ce duce spre sfințenie?
Joi, 12 iulie, în calendarul Bisericii noastre a fost cinstită Icoana Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos. Cu acest prilej, în biserica din localitatea Tătărăni, filie a Parohiei Ferești din Protopopiatul Vaslui, a fost oficiată Sfânta Liturghie de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor. Locașul de cult din Tătărăni are spre închinare o copie a Sfintei Icoane de la Mănăstirea Prodromu, iar ierarhul, la rugămintea părintelui paroh Ionuț Ciprian Pilă, a hotărât ca filia să primească un nou hram: Icoana Maicii Domnului Prodromița. Astfel, biserica din Tătărăni a devenit primul locaș de cult din Episcopia Hușilor ce are hramul Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos.
Joi, 12 iulie, în calendarul Bisericii noastre a fost cinstită Icoana Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos. Cu acest prilej, în biserica din Tătărăni, filie a Parohiei Ferești din Protopopiatul Vaslui, a fost oficiată Sfânta Liturghie de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor. Locașul de cult din Tătărăni are spre închinare o copie a Sfintei Icoane de la Mănăstirea Prodromu, iar ierarhul, la rugămintea părintelui paroh Ionuț Ciprian Pilă, a hotărât ca filia să primească un nou hram: Icoana Maicii Domnului Prodromița.
Astfel, biserica din Tătărăni a devenit primul locaș de cult din Episcopia Hușilor ce are hramul Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos.
La final, s-a săvârșit o slujbă de pomenire pentru părintele protosinghel Teofan Merlă, fost duhovnic al Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi, originar din Tătărăni, după care PS Ignatie a oferit Sfântul Antimis la biserica Parohiei Ferești.
Marți, 10 iulie 2018, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași s-a bucurat de prezența prof. univ. dr. Efrem Yldiz Sadak, vicerectorul Universității Salamanca din Spania. Invitatul a susținut o conferință în „Sala Profesori” a instituției, având ca tematici începuturile creștinismului și teologia icoanei.
Marea Lavră a Sfintei Mănăstiri Neamţ, în decursul anilor, a fost un loc permanent de rugăciune şi un centru de cultură şi spiritualitate ortodoxă, unde s-a arătat, de nenumărate ori, iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni prin minunile săvârşite, consemnate în decursul istoriei monahale nemţene. Unul din cele mai de preţ odoare sfinte ale mănăstirii este Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea”, primită în dar de la Împăratul bizantin Ioan al VII-lea Paleologul, aşa cum aflăm din sinaxarul slujbei.
În perioada 15 iulie – 30 octombrie 2018, Asociația Tineretul Ortodox Român – Filiala Bicaz desfășoară proiectul NE’AM Țintit vacanța. Educație și mișcare! în parteneriat cu Arhiepiscopia Iașilor – Departamentul Misiune pentru Tineret și Asociația Tineretul Ortodox Român, filiala Iași, cu finanțare din partea Consiliului Județean Neamț prin intermediul proiectelor din domeniul Sport pentru toți.
În după-amiaza zilei de duminică, 8 iulie 2018, Biserica „Schimbarea la Faţă” din satul Cucuteni, comuna Leţcani, judeţul Iaşi, biserică-monument istoric ctitorită de boierul Matei Cantacuzino-Deleanu în jurul anului 1777, a scris o nouă filă în cartea istoriei parohiale prin prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan.