Arhiepiscopia Iasilor

22 Aprilie 2019

„Cum putem intra cu Domnul în Ierusalim?”. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a răspuns la această întrebare în Duminica Floriilor

Duminică, de marea sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută  în popor sub numele de Florii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Piatra Neamț, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa rugătoare a mulţimii credincioşilor. Conform tradiţiei, atât veşmintele Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, cât şi ale preoţilor şi diaconilor, au fost de culoare verde, în amintirea ramurilor celor care L-au întâmpinat pe Mântuitorul Hristos în Ierusalimul de altădată, dar şi ca simbol al culorii vieţii şi al lemnului Sfintei Cruci.

Citește mai mult
22 Aprilie 2019

CD Byzantion în Săptămâna Pătimirilor: Renașterea muzicală a Bizanțului Românesc

Corul academic Byzantion, dirijat de Adrian Sîrbu, oferă publicului iubitor de muzică bisericească, ultimul albmul al grupului psaltic: „Renaștearea muzicală a bizanțului românesc”, CD înregistrat în 2018. Produsul media cuprinde atât cântări în perioada Postului Păresimilor cât și piese din Săptâmâna Mare a Părimirilor.

Citește mai mult
22 Aprilie 2019

Intrarea Domnului în Ierusalim, serbată prin ample procesiuni în Arhiepiscopia Iașilor

Preoţi şi credincioşi din toate propopopiatele Arhiepiscopiei Iaşilor au participat sâmbătă la tradiţionalul pelerinaj din ajunul Floriilor. Cu icoane şi flori în mână, participanţii la aceste procesiuni au înălţat rugăciuni şi au intonat cântece specifice Intrării Domnului în Ierusalim.

Citește mai mult
21 Aprilie 2019

(Video) Duminica Floriilor în Parohia Sfântul Gheorghe din Piatra Neamț

În Duminica Floriilor Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Litrughie în Parohia Sfântul Gheorghe din Piatra Neamț.
 

Citește mai mult
21 Aprilie 2019

(Video) A intra în Ierusalim, a pătrunde în taina Împărăției Cerurilor, înseamnă ca voia lui Dumnezeu să fie legea vieții noastre

A intra în Ierusalim, a pătrunde în taina Împărăției Cerurilor, înseamnă ca voia lui Dumnezeu să fie legea vieții noastre.

Citește mai mult
20 Aprilie 2019

(Video) Pelerinaj în ajun de Florii în Arhiepiscopia Iașilor

Ca în fiecare an, în Sâmbăta lui Lazăr, ieșenii au participat la procesiunea de Florii, eveniment ce vestește praznicul împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim.
 

Citește mai mult
20 Aprilie 2019

(Foto) Pelerinajul de Florii de la Iași – 2019

Pelerinajul de Florii de la Iași – 2019

Citește mai mult
19 Aprilie 2019

Pelerinaj de Florii la Piatra Neamț: „Fiul lui Dumnezeu, Izvorul Vieții”

Protopopiatul Piatra Neamţ aduce la cunoştinţa creştinilor din municipiul Piatra Neamţ şi din localităţile învecinate că mâine, 20 aprilie 2019, de la ora 13:30, organizează Pelerinajul de Florii: „Fiul lui Dumnezeu, Izvorul Vieții” pe traseul:  Biserica „Ioan Botezătorul”- Mărăței I din Piatra Neamț - Muzeul de Istorie - Hotel Ceahlău - Teatrul Tineretului - Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”,  unde se va săvârși slujba Vecerniei.

Citește mai mult
19 Aprilie 2019

Ediție jubiliară a Concursului „Micii creştini” la Bicaz: „Este o lucrare binecuvântată întâlnirea noastră în Sfânta Biserică”

Cea de-a X-a ediţie a Concursului judeţean „Micii creştini”, dedicat elevilor din ciclul preşcolar, a avut loc miercuri, 17 aprilie, în biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Bicaz.

Citește mai mult

Pagini