În fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva aduce împreună, la Iași, pelerini din țară și din străinătate. Împreună închinători, împreună rugători, pelerinii formează tabloul viu al celor care, căutând pe Dumnezeu, dobândesc și bucuria comuniunii, și întărirea în dreapta credință.

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe marţi dimineață, 8 octombrie, de la ora 6.00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ulterior acestui moment, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala mitropolitană din Iaşi, în cadrul tradiţionalei procesiuni, și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne până când rândul de închinare va putea fi gestionat din interiorul lăcaşului de cult, moment estimat a fi începând de marţi, 15 octombrie.
Hramul Catedralei Mitropolitane închinat Ocrotitoarei Moldovei este și un prilej de comuniune întru sfinţenie. Anul acesta, alături de sfintele moaște ale Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, și sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Mai multe amănunte ne-a oferit părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.