(Video) Duhovnicii Ilie Cleopa, Paisie Olaru și Ioanichie Bălan au fost pomeniți la Mănăstirea Sihăstria
În fiecare an, în prima zi de sâmbătă din luna decembrie, credincioșii nemțeni, precum și cei care i-au cunoscut pe părinții Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan sau Paisie Olaru au sosit la Mănăstirea Sihăstria pentru a participa la Parastasul oficiat pentru duhovnicii care se odihnesc în „Grădina cu sfinți” din imediata apropiere a așezământului monahal. Sfintele slujbe au fost oficiate în această dimineață de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu un sobor de stareți, preoți și diaconi.