Concursul național de muzică „Din suflet de creștin” a ajuns la final
La Palatul Copiilor din municipiul Iași a avut loc vineri, 17 mai a.c., cea de-a X-a ediție a Concursului național de muzică religioasă și patriotică „Din suflet de creștin”, eveniment desfășurat cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Activitatea face parte din Proiectul național „Din suflet de creștin”, implementat de către Școala Gimnazială „Ion Ghica” din Iași, și este compus în trei secțiuni: concurs de muzică religioasă, concurs de arte vizuale și simpozion național.