Când vorbim despre proiectul ,,Tabăra din pridvorul satului” ne gândim la numere, beneficiari, activități, program, materiale, însă adesea uităm să vorbim despre oamenii care stau în spatele acestor tabere și duc greul. Uităm poate că ei, voluntarii, sunt plecați de acasă câte 3-4 săptămâni pentru a munci în folosul altor tineri. Uităm că ei sunt personajele fără de care această poveste nu s-ar scrie. Poveștile ne spun ceea ce suntem. Mai mult decât atât, poveștile suntem noi înșine. Cred că, indiferent de scenariul pe care îl urmează povestea fiecăruia dintre noi, în adâncul sufletului ne dorim un singur lucru: vrem ca poveștile noastre să conteze. Vrem ca poveștile noastre să fie pline de semnificație, nu pentru a fi lăudați sau scoși în evidență, ci pentru a simți că facem ceva bun pentru aproapele nostru, pentru a da mai departe din ceea ce și noi am primit cândva.