De multe ori uităm de fraţii noştri din centrele de asistenţă socială. Teoretic, ştim că undeva, în orice moment, cineva suferă. Dar ne e mai greu să credem că mulţi suferă de fapt destul de des şi mai aproape de noi decât bănuisem. Şi cel mai greu de crezut este că poate suntem şi noi vinovaţi de măcar o parte din durerea lor; acea parte a sufletului care cere mângâiere, prezenţă şi încurajare. Când ne dăm seama de acest lucru, tot ce putem face este să ne întoarcem cu faţa către cei ce au primit mai puţin decât noi şi să le oferim cât putem: un zâmbet, o zi din viaţa noastră, o „mână caldă”, cum spunea părintele Arsenie Papacioc.